Se spune ca nu gestul conteaza cel mai mult, ci puterea obisnuintei.
Unul dintre lucrurile pe care un copil roman le vede ca se intampla cu obstinatie, inca de la o varsta frageda, e scena urmatoare: bunicul care-i „lasa” 5 lei postasului, parintele care il „omeneste” (acolo, cu „ceva mic”) pe curier, functionar / secretara sau pe doctor, ca sa-i castige favorul si sa aiba un pasaj mai lin. „Omenia” proverbiala a romanului e o teza falsa. Marcel Mauss a scris mult si bine despre rolul „darului”, al „potlatch”-ului in diverse culturi: in multe dintre ele, „darul” are rolul de a-l distruge simbolic pe recipient, de a-l obliga, uneori dincolo de posibilitatea de a raspunde la el.
❝ Marcel Mauss a scris mult si bine despre rolul „darului”, al „potlatch”-ului in diverse culturi: in multe dintre ele, „darul” are rolul de a-l distruge simbolic pe recipient, de a-l obliga, uneori dincolo de posibilitatea de a raspunde la el.
Ciubucul (dat si primit) e una dintre cele mai distructive cutume romanesti (nu ne disculpa cu nimic faptul ca e si balcanica), una care ii inculca copilului / viitorului om mare ideea ca in viata si in societate se avanseaza si pe rute alternative, sau mai ales pe ele, prin „smecherie” si falsa generozitate – nu pentru ca ai drepturi sau meriti! -, sapand uneori ireversibil increderea in meritocratie si mobilitatea pe verticala.
Societatea romaneasca e o societate de ciubuccii.
