Poezia „Dosar de intrare la Uniunea Scriitorilor”, parte a volumului „Poezii de Dragoste și Ură”, este o poezie satirică semnată de Teodor Burnar, scrisă ca reacție ironică la ritualurile absurde care însoțesc parcursul spre recunoașterea oficială în lumea literară românească. Ea vorbește despre statutul tinerilor scriitori în România și despre condițiile — mai mult birocratice și de coterie, decât de valoare literară — de aderare la Uniunea Scriitorilor.
După publicarea cărții, am decis să trimit un exemplar din curtoazie președintelui Uniunii Scriitorilor, domnul Varujan Vosganian — nicidecum din obediență, ci într-un spirit colegial și glumeț.
Îl rugam să nu vadă în gestul meu sau în această poezie satirică vreun afront, ci o invitație la dialog între generațiile de scriitori: cea tânără, a mea, debordând de idei și de elan, și cea consacrată, poate prea izolată în turnul elitismului.
N-am primit niciun răspuns. În România, chiar în cercuri înalte, bunul-simț e absenț, iar autosuficiența – la ea acasă.
Satiră și conștiință: poezia care spune „nu”
Poezia mea e un protest liric.
Un manifest scris cu amar și ironie, despre standardele absurde și filtrele informale care reglează accesul în structurile oficiale ale literaturii române. Această poezie satirică semnată Teodor Burnar nu atacă persoane, ci mecanisme. E o formă de conștiință în versuri.
Dosar de intrare la Uniunea Scriitorilor
de Teodor Burnar
Nu mi-l imaginez pe Eminescu
Bătând la uși după recomandări,
Sau prosternându-se la Cutărescu
Pentru a-și construi niște intrări
Probabil sunt bolnav de cuviință,
Și n-am știința vieții, cum se zice,
Un quid pro quo ar fi o umilință,
Pe care inima mi-o interzice
Să stau la rând, cerșind bunăvoință?
Să car valize și să fac cafele?
Eu sufăr terminal de conștiință,
N-aduc omagii, nu fac temenele
Să ai valoare, și să faci dosare,
E un păcat pentru eternitate.
Ce-ți trebuie s-ajungi un nume mare?
Dosar cu șină, mediocritate!
Poezia ca oglindă: un sistem între elitism și autoapărare
Textul de mai sus nu este doar un exercițiu de stil ironic, ci un diagnostic cultural.
Într-un sistem în care meritul literar pare eclipsat de criterii obscure, tinerii poeți sunt adesea ținuți la ușă — uneori în mod deliberat.
Este ironic, dar perfect real: în loc de manuscrise, ți se cere un dosar cu șină. În loc de poem, o recomandare „de sus” și recenzii în revistele „oficiale”. În loc de libertate artistică, confirmare ierarhică.
Concluzie: Poezia nu are nevoie de viză
Poate că această poezie satirică nu va deschide uși instituționale. Dar nu despre asta e vorba.
Ea face parte dintr-un demers mai amplu: de a resuscita autenticitatea, reflecția critică și curajul de a spune lucrurilor pe nume în literatura română de azi.
Poezia nu are nevoie de ștampilă. Poezia are nevoie de cititor.
Despre autor
Teodor Burnar este poet și jurnalist, cunoscut pentru stilul său direct, ironic și adesea incomod. Volumul Poezii de Dragoste și Ură marchează o etapă distinctă în demersul său de a reconecta poezia contemporană românească cu realitatea socială, fără menajamente și fără poleială. Prin poezii satirice precum „Dosar de intrare la Uniunea Scriitorilor”, Burnar provoacă instituțiile literare să se privească în oglindă — nu din ură, ci din dorința de a regăsi sinceritatea și valoarea autentică în actul de creație.
