Maria Antoaneta

Am scris poezia de mai jos în ianuarie 2022, cumva premonitoriu pentru ce a urmat.

Versuri:

Sărută-mă fără să te gândești
Doar nu-i rațional ce facem
Vreau fără cap să mă iubești
La „ancien régime“ ne-ntoarcem


Dă-mi cozonac și toarnă-mi și un vin
În țară nu e pâine, frigul rage,
Rusnacii cotropesc pe un vecin,
Dar toate astea nu ne pot distrage


De-om fi ghilotinați pentru iubire,
I-oi spune gâdelui să fie blând
Și ca să n-o încurce, sărăcuțul,
Să-ți lase ție ultimul cuvânt.

(Maria Antoaneta, poezie din volumul “Nu voi fi niciodată ce vreți”, Scrisul Românesc, 2022)


Descoperă mai multe la teodorburnar.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.