Simona Halep, eroul din „tara lui pseudo”

Luarile de pozitie ale multor romani (inclusiv sponsorii ei!) vizavi de scandalul de dopaj in care este implicata Simona Halep ar putea parea socante, daca nu ar fi cele mai naturale si previzibile. Nici nu ar putea fi altele, in tara in care „doctor” Ciuca este prim-ministru, „doctor” Bode conduce o Politie careia i se fura autospecialele, iar „doctor” Campeanu a fost pana de curand ministru al Educatiei intr-o Romanie cu probabil 70% analfabeti functional.

E o atitudine perfect aliniata cu celebra fraza-justificare „a furat, dar a si facut”, care ne-a oferit 33 de ani politicieni hiper-corupti, respectiv care imi aminteste de atitudinea parintilor fostilor mei elevi, atunci cand ii prindeam ca plagiaza, adica fura, cu buna stiinta: „Nu puteti trece peste? E doar un copil. A facut doar o data, si toti colegii lui fac la fel!”.

Cu asemenea scara de valori – poate justificabila istoric, dar nejustificabila moral – vom ramane probabil „fruntasii” Balcanilor, unde suntem perfect adaptati ca urmasi ai getilor, dar codasii Europei, etern frustrati (ca urmasi ai Romei), de decalajul urias de moravuri si practici care ne desparte de Vest, pe care singuri ni-l adancim cand ne furam propria caciula.

Inchei cu un citat sugestiv din Adrian Marino:

A fãcut oarecare carierã la noi formula „țara lui pseudo”. O variantã (francezã? R. Caillois ?) pentru celebrele maioresciene „forme fãrã fond”. (…) Ea exprimã foarte bine – indiferent de paternitatea sa – sentimentul de distanțã ironicã și elegant-disprețuitoare pentru întreg jocul de umbre și simulãri, de trucaje și construcții improvizate de carton pictat din care este fãcutã, în esențã, „societatea” și „țara” româneascã. O țarã „barocã”, între être și paraître. (…) O zonã predilectã a imposturii și inconsistenței, adesea bine disimulate, a minciunii abile și salvãrii aparențelor, a legilor și normelor care nu existã decât pe hârtie. O fragilitate esențialã, o neseriozitate spontanã, inocentã și lipsitã de gravitate, nu neapãrat și în toate cazurile frauduloasã. Ea vine de departe. Organizãri adevãrate, serioase, nu se pot face fiindcã românul este, din nefericire, neorganizabil. Prea spontan și prea „needucat”, vreau sã spun lipsit de dresaj social. Și încercarea de conceptualizare a reformelor moderne, începutã de pașoptiști, n-a fãcut decât sã punã într-o și mai vie luminã aceastã realitate negativã…

Adrian Marino, „Viața unui om singur”, Polirom, Iași, 2010, p. 420

Descoperă mai multe la teodorburnar.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.