De fiecare data cand ma reintalnesc cu Profesorul Ioan-Aurel Pop, am aceeasi senzatie pe care un tanar din anii ’30 o avea cand discuta cu eminentul Nicolae Iorga. Ascensiunea AUR in sondaje si criza socio-economica ce se profileaza nu fac decat sa-mi intareasca aceasta senzatie de interbelic rasturnat.
Ioan-Aurel Pop este unul dintre acei rari oameni care te imbogatesc spiritual indiferent cate minute sau ore petreci cu ei. Am fost privilegiat de-a lungul anilor recenti sa petrec timp cu distinsul profesor si Presedinte al Academiei in diverse situatii, atat oficiale, cat si cordiale. De fiecare data, am plecat de la respectiva intalnire cu o senzatie de bine si cu o bucurie – mai bun, mai destept.
A fost, deci, o onoare sa ne putem revedea zilele trecute, pe vremuri pandemice, pentru a discuta, printre altele, despre educatie si limba romana. Gaudeamus, asadar, ca inca il avem pe Ioan-Aurel Pop, ca cineva inca vegheaza asupra Romaniei.
Descoperă mai multe la teodorburnar.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
