Recunosc! J’admets, mes amis! Sunt vinovat de pasiunea pentru Paris. Într-o lume și
epocă în care pseudo-pasiunile au durata medie prezisă de Andy Warhol – nu mai mult de 15
minute – a fi pasionat de ceva devine un păcat capital. Societatea anesteziată și cinică nu admite
pasiuni durabile – doar mode. Să iubești moral și fidel a devenit un păcat de moarte, să iubești
carnal și superficial e culmea filosofiei: YOLO.
La Paris, ca la Roma sau la Veneția, nu trăiești o singură oară: trăiești mii de vieți.
Parizienii sunt mai ambițioși decât a se limita la seulement une vie. Pentru că marele lor oraș îți
permite la orice pas transmigrația. Cu fiecare rue sau avenue, ți se deschide o lume nouă, o
existență nouă. Trebuie, vorba lui Walt Disney, marele artist și comerciant de vise, numai să fii
capabil să visezi. Și să fii în stare să-ți trăiești visul, deschis posibilităților ce ți se prezintă. Ce se
manifestă în viața ta, dacă ar fi să folosesc unul dintre cuvintele anului abia încheiat.
Pe vremuri, circula în hip hop-ul românesc o frază care a făcut carieră: „Dacă ăsta e
micul Paris, nu vreau să-l văd pe-ăla mare!”. Ei bine, pe final de 2024, eu am îndrăznit să-l
revăd, și pot spune că nu m-a dezamăgit. Acest Paris, renăscut din cenușa Notre Dame-ului,
«icoana» orașului redeschisă între timp cu fast, este pur și simplu spectaculos.
Dacă despre New York se spune că nu a mai fost niciodată același după tragicul
septembrie 2001, ei bine, urmașul Luteției pare să-și fi revenit după Bataclan și după marele
incendiu. Și-a revenit chiar și după Jocurile Olimpice, sau – aș specula – tocmai datorită
Jocurilor. Și ce-ar fi mai adecvat, pentru un oraș jucăuș, dacă nu să se regăsească tocmai grație
unor ludi?
Sigur că nici la Paris nu-i totul roz: prim-miniștrii domnului Macron se succed precum
paharele de șampanie în zona Trocadéro, PSG-ul e mai șters de când au plecat Neymar și Messi,
iar economia e proastă ca partout și comme toujours.
Am descoperit alt Paris
Nu ofer aici verdicte, nici judecăți absolute. Ci o impresie pur subiectivă, a unui poet
crescut în atmosfera flamboaiantă a cântecelor lui Joe Dassin (“Il y a tout ce que vous voulez aux
Champs-Elysées”) și Zaz, în mitologia bateaux mouches-urilor, în admirația pentru cultura
franceză a lui de la Fontaine, Corneille și a pen pal-ului meu, genialul Michel Houellebecq, în
fascinația de dată recentă pentru universul gentleman-ului cambrioleur, Arsène Lupin,
pentru lumea sans souci a lui Emily. Este alt Paris, față de orașul traumatizat, descoperit
acum aproape un deceniu: un Paris mai curat, mai sigur, mai încrezător în ceea ce-i rezervă
viața și viitorul.
Sigur că nici la Paris nu-i totul roz: prim-miniștrii domnului Macron se succed precum
paharele de șampanie în zona Trocadéro, PSG-ul e mai șters de când au plecat Neymar și Messi,
iar economia e proastă ca partout și comme toujours.
Dar ieșind din Magdalena pariziană, văzând minunata scenă citadină care ți se deschide
în față, n-ai cum să-ți stăpânești un zâmbet: da, viața e nesigură, prieteni, dar tocmai în asta
constă frumusețea ei.
Dacă Parisul ne învață ceva, e tocmai asta: faptul că există frumusețe, uneori divină, în efemer. Savurați clipa și reinventați-vă la fiecare pas. Renașteți din cenușa încercărilor. Parisul nu e atât un oraș, cât o inspirație genială.
Parisul e o stare de spirit – pe cât de scumpă, pe atât de vitală.
La final, o urare sinceră: să aveți un an parizian!
decembrie 2024
articol în curs de apariție în presa culturală națională
